miercuri, 10 iunie 2009

Florarul Contelui Torpedo

Cin’ s-ar fi gândit că, din şuruburi,
Înfloresc în primăvara asta muguri,
Ori spre ce albeaţă, nenufar,
S-au deschis luminile din far.
Nu te-ntreb nici cum în spate, pe aripă,
Ţi-a-nflorit garoafa roşie, în pripă...

luni, 8 iunie 2009

Din cauza gravitaţiei, căderea Bastiliei

Închide, mamă, fereastra cum ştie doar
Guvernanta Clermonda.
Afară bicicletele se joacă, pe moarte,
de-a Fronda
şi din Palatul de la Valetta
la radio le vorbeşte Domnul Motocicletta.

Culcaţi sub ferestre,
bicicliştii bi-cauciucaţi
ascultă fluierând în şoaptă
înduioşaţi cum tricicletelor,
‘nainte de culcare,
li se povestesc poveşti cu motoare.

duminică, 7 iunie 2009

International Bicycle Tribune

- fapt divers –

O crimă e descoperită în Harlem.
Deşi Polizzia bănuieşte pe gemenii Tandem
Şi la locul faptei, sub fereastră,
Le-a fost găsită cheia franţuzească,
Inculpaţii încă susţin
C-ar fi petrecut toată noaptea
Undeva prin cartierul Brooklin,
La o Casă de Biciclete.
“E drept, trecute puţin,
Dar înc-atât de tandre şi cochete!”